Despre

| Etimologia cuvântului pălincă

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, pălinca este „o băutură spirtoasă, distilată, din fructe; horincă”, obținută prin fermentarea alcoolică și distilarea oricărui fruct cărnos sau a unui amestec de fructe, a unui marc de fructe, sau a unui suc din acest fruct, în prezența sau în lipsa sâmburilor.

Substantivul pălincă are o proveniență austro-ungară, derivă din verbul slav paliti(slovacă: palit’, cehă: palit, poloneză: palic), „a arde, a distila” și se regăsește în diferite forme, din Slovenia și Ungaria până în zone din Austria, Polonia și Slovacia, palenka sau paljenka.

Călugării cistercieni sunt cei care introduc în părțile noastre, prin secolul al XIV-lea și în principal în orașele săsești din Transilvania, alcoolul distilat din fructe. Sub denumirea generică de vinars (calchiere după germanul Branntwein), acesta urmează tradiția medievală a aqua vitae și are întrebuințări aproape exclusiv medicale.

În anumite zone din nord-vestul României, pe unde a pătruns această practică, s-a păstrat multă vreme termenul de ocovit sau ocovită, derivat din aqua vitae, pe filiera poloneză (okowita) și ucrineană (okovitka). Tăria, la români, are foarte multe denumiri:.

Indiferent de denumire, țuică, pălincă, horincă, rachiu, vinars, trascău, comină, tescovină, secărică, crampă muierească, trecând granițele, tăria este o carte de vizită, o valută forte și un medicament, dacă este consumată cu moderație.

| Origini și istorie

Distilarea reprezintă procedeul de separare a ingredientelor unui lichid prin fierbere, urmată de recondensarea vaporilor obținuți. În cazul băuturilor spirtoase, în materia primă, care poate fi bere, vin, macerat fermentat din cereale, fructe sau plante, conținutul de alcool se obține prin distilare.

În timpul distilării, materiile prime se fierb împreună, iar gazele eliberate datorită diferitelor puncte de fierbere ale componentelor sunt introduse într-un sistem special unde vaporii se răcesc și se recondensează. Lichidul astfel obținut se numește distilat sau tartrat alcoolic.

Distilarea cu alambicul  – denumire ce provine din limba arabă (الأنبيق – Al-inbiq) – este o tehnică străveche, utilizată de chinezi încă cu 3000 de ani î.Hr., ulterior fiind preluată de indieni, egipteni, greci și romani. Lichidul produs de toate aceste popoare, denumit, mai târziu, alcool de către arabi, era folosit în scopuri medicinale sau pentru producția de parfumuri. Derivat din cuvântul arab al-kuhul (fard pentru ochi, obținut prin rafinarea pulberii de antimonit), substantivul alcool este folosit pentru produsele distilate, în general. Alambicul cuprinde trei elemente principale: recipientul, răcitorul și țeava de legătură între ele.

În secolul al VI-lea d.Hr., arabii au început invazia Europei, aducând cu ei și tehnica distilării. Alchimiștii și călugării europeni au fost cei care au îmbunătățit atât tehnica, cât și echipamentul de distilare.

Încă din Antichitate, oamenii naturii au încercat să distileze băuturi din fructe și alte plante fermentate. De-a lungul timpului, aceste metode foarte primitive s-au răspândit în toată lumea.

Cea mai veche rețetă de distilare a vinului este legată de numele filosofului grec Anaxilaos, cel care a fost exilat din Roma în anul 28 î.Hr., pe motivul practicilor sale de magie.

În secolul al VI-lea, la școala medicală din Jundishapur, pe teritoriul Iranului de azi, persienii au utilizat metoda distilării pentru a prepara poțiuni cu efecte medicale.

În Epoca Medievală, savanții – și printre ei, alchimiștii – au folosit metoda distilării pe scară largă. Lichidele esențiale, obținute pe această cale, le numeau al cincilea element. Însă cea mai veche denumire a băuturii spirtoase a fost aqua ardens, „apa arzătoare” sau „distilatul arzător”. Astfel, poțiunile cu conținut de extracte din plante medicinale, obținute prin multiple proceduri de distilare, se numeau aqua vitae, „apa vieții”. În secolul al XV-lea, când arta distilării s-a răspândit în Irlanda și Scoția, aqua vitae devine, treptat, visce beatha sau uisgebeatha, whisky-ul de azi.

Cea mai veche descriere a alcoolului distilat datează din secolul al XII-lea, când, în Italia, la Universitatea din Salerno s-a detaliat, în scris, procesul de distilare.

Metoda distilării vinului, descrisă în Italia, s-a răspândit încă în secolul al XII-lea, în Ungaria. Soția lui Károly Róbert, regina Erzsébet (1305-1380), folosea rachiu de vin distilat cu rozmarin, pentru a-și trata guta. Această poțiune a devenit cunoscută sub numele de Aqua Hungarica, Aqua Reginae Hungarinae sau Eau de le Reine d’Hongrie.

Francezul Jean-Baptiste Cellier Blumenthal a fost cel care, în 1813, a brevetat primele sisteme de distilare în coloană. Față de ceaunele folosite anterior, aceste sisteme erau potrivite pentru a produce băuturi spirtoase mai curate și cu conținut mai ridicat de alcool, într-un timp mai scurt, utilizând cantități mult mai mici de carburanți.

Aeneas Coffey, de origine franco-irlandeză, a dezvoltat semnificativ sistemul inovator de distilare, brevetând primul său dispozitiv pentru rafinarea alcoolului obținut din cereale, în anul 1830. El este inventatorul sistemului de distilare modern, utilizat și azi.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în toată lumea, s-au răspândit sistemele de distilare cu suprafață interioară placată cu cupru și prevăzute cu spirală de răcire cu apă.

| Prima atestare documentară

În 1459, regele Mátyás acuză, în înscrisurile latine, oamenii din sudul Slovaciei, care, în vreme de foamete, continuau să „prepare vin din cereale prin ardere”.

Prima mențiune a cuvântului pălincă datează din 1572, când încă se folosea termenul balenka, provenit din cuvântul slovac oalenka.

Timp de mai mulți ani, denumirea de vinars a fost folosită pentru a numi băuturile produse, în principal, din cereale și, mai apoi, din fructe. Prima mențiune a vinului ars, în limba maghiară, se găsește într-o carte de contabilitate din Bardejov, Slovacia, care datează din 1438.

Prima atestare documentară, pe teritoriul României, despre existența cazanelor de fabricat o băutură alcoolică distilată pare să dateze din 1332. Prima băutură amintită, în scris, și cu consum mai răspândit este vinarsul, amintit în Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă, atunci când se descrie a doua domnie a lui Petru Rareș: „nemică de alta nu-i era grijă numai cu toată casa sa a petrece în ospețe și în dezmierdăciuni”, referindu-se la tăria de vin trimisă din Ardeal, adică vinarsul.

În părțile vestice ale Transilvaniei sunt amintite pruniștile și cazanele de palincă în mai multe conscrieri medievale. Cazanele de aramă făcute de țiganii nomazi costau foarte mult și, astfel, într-un sat erau doar câteva căldări, în funcție de nevoile de consum. Un registru din 1773, cuprinzând sudul Bihorului, precizează unul sau mai multe cazane în fiecare sat. Între acestea, se disting Finișul cu 12 pălincării, Tărcaia cu 11 pălincării, Remetea cu 4 pălincării. Conscripția arată și faptul că satele maghiare, mai înstărite în acea perioadă, cu acces mai facil la piață, dețineau mai multe pălincării. În 1784, statul a înființat cârciumi ale fiscului în Transilvania, fizând și taxe pentru comercializarea de alcool și vin.

În spațiul transilvănean exista, așadar, o civilizație a măslinilor, urmată, mai la nord, în Balcani și în Europa Centrală, de una a prunilor. Ele sunt apropiate, prin cultura viței de vie ale cărei limite septemtrionale corespund cu extinderea poamelor violacee.

| Edward și cocktailul Puszta

În 1935, Prințul de Țara Galilor (Prince of Wales), care, mai târziu, a fost obligat să renunțe la tron, a fost oaspetele Hotelului Ritz din Budapesta.

Figură emblematică a ospitalității secolului al XX-lea, Papp Endre amintește, în cartea sa, „A vendéglős és hires vendégei” despre vizita prințului Eduard și relatează o întâmplare amuzantă. În timpul șederii sale la hotel, prințul a cerut un cocktail unguresc. Deși nu exista nicio băutură de acest fel, managerul hotelului, Marentsics Otto, a evitat foarte elegant situațiastânjenitoare și i-a adus oaspetelui un cocktail realizat din ingrediente exclusiv maghiare: pălincă de caise, lichior Mecseki și zamorodni uscat Tokaji. Încântat de gust, prințul Eduard a cerut încă un pahar de cocktail și a întrebat cum se numește băutura…

Așa a fost inventat Cocktailul Puszta!

| Palinka Slavia

Tradiție din 1811, povestea a început aici, la Huta, în Șinteu, unde, de mai bine de 200 de ani au ajuns primii slovaci aduși pentru fabricarea sticlei și pentru lucrul la pădure. Slovacii au lăsat cireșii sălbatici în pădurile din Șinteu și, astfel, au început să producă prima pălincă de cireșe sălbatice.

Această energie era băută, în special, de bărbați pentru munca grea din pădure, de la câmp, la coasă, pentru a trece mai ușor peste momentele grele, dar și în momentele fericite, în familie, în zilele de sărbătoare, la nunți, botezuri sau înmormântări.

Palinka Slavia – denumirea vine din limba slovacă – palenka – „a arde”, palena, iar Slavia – vine de la cuvântul „sărbătoare”, dar și de la numele familiei MIROSLAV IABLONCSIK.

Palinka Slavia folosește ca materie primă fructe de pădure, din copacii sălbatici: cireși, meri, peri, prune, mure, zmeură, afine. Aceste fructe nu sunt niciodată tratate sau stropite, fiind 100% ecologice. Unele din produse, în special din anii buni, se pun la maturat în butoaie noi din stejar, oferindu-le o savoare unică, mai specială, mai aromată. Tăria pălincii se stabilește prin mărgelele care se formează după agitarea paharului, mărgele care trebuie să dureze aproximativ 60 de secunde.

Din cultivarea secarei, slovacii din sat produc secărica, folosită, azi, ca materie primă pentru whisky și pentru borovicka. Secărica este un produs distilat din secară și fructe de ienupăr de pădure (boabe mici ca niște boabe de piper).  După o macerare de doi – trei ani, iese un produs premium, fin, excelent.

Pământul roditor și oamenii din sat fac ca această pălincă să fie unică și cea mai căutată din „Mica Slovacie” și din țară. Ambalajele de sticlă folosite pentru pălincă sunt produse locale și arse chiar la atelierul de sticlă din clădirea vecină.

La Huta, palinka a fost, este și va fi mereu în centrul atenției, reprezentând o cultură a slovacilor din Șinteu.

Băutor sau degustător cumpătat, Palinka Slavia este un leac. La Huta, casele nu se închid, iar pe masa din casele slovacilor există permanent o sticlă și păhărele, în așteptarea musafirilor. Când merge la vecinul de peste deal și nu îl găsește acasă, slovacul se servește cu un pahar de pălincă și pleacă mai departe, uitând că vecinul nu este și astfel îi trece supărarea.

Ori de câte ori pleacă de acasă, cu căruța, la pădure, la muncă sau la piața din împrejurimi,slovacul pune cu el o sticlă de palinka – astfel, cunoaște oameni noi și creează, în timp, prietenii de lungă durată.

De asemenea, există obiceiul ca bărbații să bea pălincă din același pahar, pe rând, pentru a consfinți o înțelegere, un pact sau un târg.

Turiștii care vin la Șinteu, pot vedea toată istoria satului într-un singur loc, un muzeu viu în aer liber, un scanzen, cu o suprafață de 22 ha și un traseu de 3 km. Aici călătorul va găsi întotdeauna ospitalitate și gastronomie tipice regiunii. Iar palinka este comoara din satul slovac Șinteu! Ca un moment de cotitură în istoria slovacilor din Șinteu, povestea de la Huta continuă cu Palinka Slavia, prin Casa pălincii (Palenica). Folosind o tehnologie tradițională, dar și mai avansată, din punct de vedere tehnic, turistul află exact cum se prepară, cu ce se produce și care este, de fapt, istoria pălincii în Transilvania.

În această distilerie mică hand–made, se lucrează cu drag și multă pasiune. La producerea renumitei licori, fiecare picătură care curge din cazan este o bucată de istorie a slovacilor care, cu mai bine de 200 de ani în urmă, au venit aici, în acest loc minunat și binecuvântat, numitNOVA HUTA.

Pentru a beneficia de gustul unic și de aromele primare ale fructului din care este produsă Palinka Slavia, vă recomandăm a fi servită cumpătat, la o temperatură de 16-18 grade.

NA ZDRAVIE!